Despre Căcat

Ohayo, dragii mei! Nu v-am dat uitării, nu încă aşa că nu răsuflaţi liniştiţi. Blogul meu continuă în forţă, fără subiecte inspirate dar nu-i aşa de rău să mai citeşti şi căcaturi, nu-i aşa?! Eu citesc zilnic, mă obligă smintiţii de la şcoală. Dar asta-i altă treabă şi nu vreau s-o discut că poate se lasă cu artificii…Camil Petrescu?! Eliade?! Dude, ăştia mă plictisesc de moarte! Oricum, să vorbim despre căcat.

Uite, dacă îţi manifeşti supărarea/frustrarea/dezaprobarea prin ″pula mea!″, eşti vulgar. Şi eu nu sunt vulgară, nu deliberat aşa că m-am deprins cu un alt tic verbal :căcat. Căcatul spune foarte mult lucruri, mai multe decât spune pula, serios. În primul rând, toată lumea are căcat, cel puţin în toaletă aşa că nu rişti să ţi se răspundă înapoi cu răceală ″n-ai aşa ceva″, cum se întâmplă în cazul pulii dacă eşti fată şi o invoci. Eviţi şi vulgaritatea. Apoi, căcatul poate cuprinde atât de multe domenii şi poate definii atâtea sentimente:

″Ţi-ai făcut tema?″- ″Căcat…″ (Remuşcări)

″Ştiai că azi dăm teză?″- ″Căcat!″ (Enervare)

″Iar ai uitat să-mi aduci banii!″- ″Căcat…″ (Stânjeneală)

″Pretenul tău te înşeală.″- ″Căcat!!!″ (Negare)

″Mărie şi-a rupt piciorul″- ″Căcat!″ (Uimire)

″Împrumută-mi nişte bani″- ″Căcat.″ (Refuz)

″N-o să treci la biologie″- ″Căcat…″ (Resemnare)

″Îţi plac manelele?″- ″Căcat!″ (Dezgust)

″Cum ţi se pare cartea aia?″ - ″Căcat.″ (Indiferenţă)

″Aşa-i că blondul ăsta mă prinde bine?″- ″Căcat.″ (Sinceritate)

Uite doar câteva exemple de câte poţi exprima printr-un singur cuvânt, folosindu-te doar de intonaţia potrivită. Da, căcatul e bun. Şi cel mai important, folosind acest cuvânt, vei observa din partea celorlalţi o atitudine de aprobare solemnă. Da, pentru că trăim vremuri de căcat, facem parte din sisteme de căcat, interacţionăm cu oameni de căcat şi uneori, chiar şi noi suntem de căcat. Căcatul e atât de present printre noi încât s-a ajuns la surplus de căcat ce dă afară prin toate orificile posibile. Lumea-l simte, lumea îl gustă şi s-a săturat de el. E conştientă de existenţa lui. Aşa că-ţi dă dreptate. N-ai cum să nu ai dreptate când vine vorba de el. Poate de asta se şi discută atât de această materie maro-crem (în funcţie de ce mănânci).

Să analizăm geneza şi semnificaţia acestui cuvând devenit expresie. Contrar unor păreri că căcatul reprezintă abundenţă (papi bine, deci caci mult), eu cred că geneza lui are rădăcini mult mai adânci, mult mai subtile. Căcatul este ceva ce iese din tine, ceva nefolositor, urât-mirositor, de care organismul trebuie să scape pentru a-şi menţine sănătatea. Ca să nu mai amintim că în timpul actului căcării, puternici hormoni ai euforiei se eliberează în organism. Cred că subconştientul pus în faţa situaţiilor de toate zilele, sătul de societatea infectă în care ne desfăşurăm activitatea, ne treimite semnale de alarmă. Instinctual conservării. Organismul vrea să scape de toxicitatea vieţii, vrea să se purifice de toate mizeriile şi atunci ne induce o stare mai simplă, pe care să o putem înţelege cu toţii şi care in plan fizic are aceeaşi funcţie:căcarea. Această dorinţă interioară de purificare mentală se metamorfozează printr-o dorinţă fizică şi aşa apare intenţia de a numii nevoia de a te căca. De asta invocăm noi cu atâta adoare căcatul. Într-o exprimare mai poetică, mentalul te invită la closetul imoralităţii. Ha, ce bună sunt….:)

Nu credeam că o să tratez vreodată problema căcatului dar neştiute-ş căile domnului. Iniţial vroiam să vorbesc despre cum am jucat toată săptămâna trecută Sims. Dar o lăsăm pentru postul viitor.