Poezie

Luceafărul

de Emi Nescuzabil.

A fost odată ca-n poveşti,

A fost ca niciodată,

Din mahala de Bucureşti,

O panaramă de fată.

Şi era una la părinţi

Şi mândră-n toate cele,

Se îmbrăca ca o paiaţă

Şi asculta manele.

Din umbra falnicelor bolţi

Ea pasul şi-l îndreaptă

Spre parcarea unde-n colţ

Un Luceafăr aşteaptă.

Îl vede azi, il vede mâni,

Astfel dorinţa-i gata;

Simţind că-i rost de euroi

Pe loc i se pune pata!

(mai târziu, la ea in apartament)

Cum ea pe coate-şi răzima

Visând ale ei tâmple,

Zâmbea prostesc si-l iscodea

Cu privirile ei tâmpe.

Şi cât de viu s-aprinde el

În orşicare sară,

Când o vedea muncind din greu

Cu botu’ la el in p…poală.

Şi pas cu pas pe urma ei

Alunecă-n odaie,

Ş-alunecau din portofel

Şi banii lui, o droaie.

Iar ea vorbind cu el în somn,

Oftând din greu suspină:

- O, cumpără-mi şi-un telefon,

Şi-o casă, şi-o maşină…

- Dar cum ai vrea să mă cobor?

Au nu-nţelegi tu oare,

Acum, la bancomat să scot

Atâtea milioane?

- Nu caut vorbe pe ales,

Nici ştiu cum aş începe

Eu mă fut, tu mă plăteşti,

Băiete, pricepe!

Şi se tot duce… S-a tot dus,

De dragu-unei copile,

În Spania, la cules căpşuni

Să-i cumpere ei vile.

(după câteva luni de la plecarea Luceafărului)

În vremea asta Cătălin,

Viclean copil de casă,

Lucra ca chelnăr în Bamboo,

Servind la câte-o masă.

Cu obrăjei ca doi bujori

De rumeni, bată-i vina,

Servea vodka şi Cola

La don’şoara cu pricina.

Dar ce frumoasă se făcu

Şi mândră, arz-o focul;

″Acu-i momentul să o fuţi

Pân’ nu-ţi ia altu’ lucul!″

Şi-n treacăt o cuprinse lin

Într-un ungher degrabă.

- Pisi, e din partea casei

Dacă faci bine treabă!

Ea-l asculta pe copilaş

Uimită şi distrasă,

″ Bă, ce noroc am eu

Să-mi cadă ăsta-n plasă!

Căci este sara-n asfinţit

Şi noaptea o să-nceapă;

De mai stăm aici vreo 2 ceasuri,

Îl îmbăt de crapă!″

(după două ore apare in Bamboo, Luceafărul plecat in Spania)

Luceafărul vedea de sus

Uimirea-n a lor faţă;

Abia s-a desfăcut la şliţ

Şi ea-i şi sare-n braţe!

Ea, îmbătată de amor,

Ridică ochii. Vede

Pă fraieru’ plecat la căpşuni.

Şi-i spune cu încredere:

- Cobori în jos, luceafăr bland,

Alunecând pe-o rază,

De reflector, daca-i putea

Că nu treci tu de pază!

El tremură ca alte dăţi,

În codrii şi pe dealuri,

Că-n Spania îl căsăpiseră unii

Cu săbii şi pumnaluri.

Dar nu mai cade ca-n trecut

În mări din tot înaltul,

Se obişnuise cu cafteala

Şi cu jandarmii de tot căcatul.

( Luceafărul spune nostalgic, în timp ce lua bătaie de la paznici)

- Trăind in cercul vostru strâmt

Norocul vă petrece

Eşti doar o fufă de rahat,

Ca tine-s alte zece!

Din acelaş ciclu: Urmează balada pitzipoancei ofensate de vorbele Luceafărului, prin care va încerca să arate că ea e de fapt unică dar marea ei dramă e că toate fetele o copiază. Da’ nu ştiu când o s-o scriu aşa că răbdărică.

Notă editorială: Domnul Emi Nescuzabil este un june scriitor şi cere să-i scuzaţi rimele imperfecte şi versurile inegale. Dacă sunteţi curioşi în privinţa identităţii sale, vă aduc la cunoştinţă că acesta este numele lui real; mai mult, el este piticul de pe creierul meu, piticul care răspunde de latura mea artistică. Celălalt pitic de pe creierul meu, Gheorghe, refuză să coopereze deocamdată.