Dezbateri şi nefumători

N-am băgat de seamă prima dată cand mi-o zis Lexi de treaba asta. Dar am văzut cu ochii mei minunea minunilor. Nu-s foarte out going dar mai trag şi eu chiului prin cafenele, mai ies şi eu la un păhărel prin localuri. Cand am timp. Şi am observat că unele (aproape toate) localurile noastre sibiene şi.au dotat geamurile, uşile, vitrinele cu bileţele, etichete, hârtiuţe pe care scrie cu o urmă de mândrie (sau poate doar eu sunt mândră): ″Local pentru fumători″. Moamă! Există dreptate în lumea asta de caca! După decenii de campanii anti-fumat, după izolare de restul clienţilor localelor şi restaurantelor, după tortura vizuală provocată de imaginile tâmpite de pe pachetele de ţigări, după toţi anii ăştia de fumat după şcoală in pauze…însfârşit există locuri unde pot fuma păstrându-mi demnitatea, fără a fi nevoită să mă ascund şi fără să îmi mai bodogăne vreo babă că-I afum blana de nurcă! Toţi fumătorii să ridice mâinile şi să strige un ″Aleluia!″

Roata se mai şi întoarce. Mă întreb unde se duc acum nefumătorii. Eu mai ştiu doar două localuri pentru ei. Cu siguranţă mai sunt şi altele dar important e că cele mai bune sunt de-ale noastre….mai aveam o idée dar tre’ să plec. E vorba de o dezbatere in cafeneaua Humanitas pe tema ″Există cărţi periculoase?″.

După 4 ore:

M-am întors de la dezbatere. Nici nu vreau să-mi amintesc momentul în care am fost rugată să-mi dau cu părerea privind cărţile periculoase pe care le-am citit sau întâlnit. Oamenii ăia se asteptau să le zic cine stie ce carte super-mumu-mimu de vreun autor super-mama-mia doar că eu nu am citit asa ceva. M-am bâlbâit (şi pentru că nu mă simt confortalil să vorbesc în faţa unui public pe care nu-l cunosc), m-am repetat, am scos-o eu cumva la capăt fără să zic mare lucru. Citeam dezamăgirea pe feţele lor…ce puii mei, nu l-am citit nici pe Dostoievski, nici pe Tolstoi, nici pe mai stiu eu ce franţuz….şi nu pentru că n-am vrut ci pentru că nu-I înţeleg! Recunosc cu ruşine că nu sunt în stare. Doar că eu picasem într-un grup de intelectuali, profesori universitari si altii din categoria lor. Ei foloseau cuvinte extravagante, se foloseau de tot felul de expresii, dădeau citate şi discutau despre nişte scriitori a căror nume nici nu pot să-l pronunţ.

Cred că a fost prima dată în viaţa mea când m-am simţit incultă. De obicei fac faţă unui subiect de discuţie chiar dacă nu-l cunosc, reuşesc să mă implic cât de cât, ceva-ceva tot ştiu despre respectiva temă. Vreau să cred că am o minimă cultură generală. Dar azi am fost blană. Azi, am realizat că cercul meu de prieteni nu e totuşi atât de intelligent cum am crezut pentru simplul fapt că subiectele lor nu sunt pe atât de provocatoare şi complicate. Şi asta nu-mi place. Azi m-am simţit mică, confuză, incapabilă să mă integrez, mediocră. Oribil sentiment! O să mă duc în continuare la dezbateri dar o să stau după un paravan sau oricum, într-un loc ascuns unde să pot auzi converaţia fără să fiu băgată în seamă şi fără să fiu nevoită să vorbesc pe o temă care mă depăşeşte. O să încerc să-mi notez autorii pe care îi menţionează sau cărţile lor şi apoi o să mă chinui să le citesc. Încet, poate o să ajung să pot spune şi eu ceva intelligent.

Apropo, cafeneaua era de nefumători…